Tesla calcă accelerația: câte mașini a vândut în 2019

de: Ciprian Ioana
03 01. 2020

Tesla e văzută drept compania care a împins restul industriei spre modelele electrice. Are câteva modele de succes, iar anul 2019 a fost un an bun.

Tesla e compania lui Elon Musk care a dat startul revoluției electrice în domeniul auto. Șeful companiei, Elon Musk, e văzut drept un vizionar în domeniu și, pe lângă afacerile din industria auto, are planuri mari și în cea spațială sau în căutarea unor surse alternative de energie.

Deși s-a confruntat cu nerespectarea țintelor de producție, Tesla pare că și-a revenit pe final de 2019. Anul trecut a fost mai bun decât 2018, ceea ce înseamnă că e loc de mai bine și-n 2020 când, poate, infrastructura va fi și mai pregătită pentru modelele electrice.

Câte mașini a vândut Tesla în 2019

Tesla a vândut 122.000 de mașini doar în ultimele trei luni ale anului trecut. Astfel, bilanțul pe tot parcursul anului arată o cifră de 367.500 de unități vândute în toate cele 12 luni, a anunțat compania lui Elon Musk. Rezultatul e unul care-i mulțumește pe investitori, mai ales că previziunile nu erau dintre cele mai bune.

Practic, raportat an la an, rezultă că Tesla a vândut cu 50% mai multe modele decât în 2018. Dintre acestea, 19.450 sunt modele S și X vândute în ultimele trei luni ale anului. Mai puține decât cele 27.000 vândute în aceeași perioadă a anului trecut, dar Tesla a reușit să compenseze din altă parte.

Model 3 s-a vândut extrem de bine – 92.550 pe tot anul, cu aproape 50% mai mult decât în 2018.

Tesla mai are și un avantaj major în fața celorlalți competitori. Tocmai ce a început livrarea primelor modele construite în Shanghai, fiind singurul constructor auto căruia i s-a permis să activeze în China fără să facă un parteneriat cu o companie locală.

Astfel, 2020 se anunță un an extrem de interesant pentru Tesla, care se bucură de prezența pe cea mai mare piață auto din lume.